Cârțu: „O victorie în meciul cu Pandurii ar fi cel mai frumos cadou de ziua mea”

Cârțu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul formației FC Brașov, Sorin Cârțu, care, luni, împlinește 57 de ani, a declarat că o victorie în partida cu Pandurii Târgu Jiu ar fi cel mai frumos cadou pe care l-ar putea primi din partea jucătorilor săi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tehnicianul a promis că scoate echipa la restaurant în cazul unei victorii. „Ar fi cel mai frumos cadou pentru ziua mea, care este luni. Dacă va fi bucurie, atunci scot echipa la restaurant, dacă nu… le dau doar câte o bere. O bere oricum le dau, orice ar fi, dar sper să fim bucuroși și să ieșim la masă”, a afirmat, joi, antrenorul, într-o conferință de presă.

Cârțu susține că jucătorii trebuie să demonstreze că valoarea lor nu este cea din partida pierdută cu 0-5 în fața campioanei CFR Cluj. „După ce s-a întâmplat la Cluj, avem datoria morală de a arăta altceva în teren. Avem speranțe la un rezultat bun și eu cred că suntem echipa care poate spera la victorie, indiferent de adversarul pe care îl are în față. Așadar, sperăm la trei puncte chiar dacă întâlnim Pandurii. Trebuie să facem uitat jocul slab și mai ales scorul de la Cluj și vreau să văd la jucătorii mei o determinare maximă. Vreau să îi văd că vor să demonstreze că nu aceea este valoarea lor și că pot avea altă exprimare în joc„, a explicat Sorin Cârțu.

Antrenorul formației brașovene a fost aproape de a demisiona după eșecul din meciul cu CFR Cluj, catalogând scorul de 5-0 drept o „umilință” pe care nu o merita. „Nimănui nu îi convine o astfel de situație. Să pierzi cu 0-5 și să vezi că echipa ta este lipsită de reacție și că jucătorii arată foarte resemnați de ceea ce se întâmplă în teren, te afectează, normal. M-am gândit să renunț, la un asemenea scor te gândești la multe, însă am discutat cu patronul Ioan Neculaie și lucrurile au stat altfel apoi. Ca antrenor, este important să simți patronul aproape într-un astfel de moment. Trebuie să rămânem uniți orice s-ar întâmpla, pentru că așa cum victoriile sunt ale grupului, și în cazul înfrângerilor lucrurile trebuie să stea la fel”, a menționat tehnicianul.

Sorin Cârțu, care a antrenat CFR Cluj în urmă cu doi ani, s-a arătat surpins de înfrângerea suferită de fosta sa echipa în meciul din Liga Campionilor cu Galatasaray Istanbul. „Mi-aș fi dorit să câștige CFR Cluj, dar n-a fost să fie. M-a surprins, nu atât înfrângerea cât prestația lor. Era clar că pe un teren bun, Galata este superioară. Din punctul meu de vedere, ținând cont de program, șansele CFR-ului la calificarea în primăvara europeană sunt destul de mici, cred că cele mai mici din grupă. A depins numai de ei, șansa a fost în mâna lor, dar i-au dat cu piciorul. Cred că Braga are șanse mai mari decât are CFR-ul la calificare„, a precizat Sorin Cârțu.

Echipa FC Brașov întâlnește, duminică, pe teren propriu, formația Pandurii Târgu Jiu, într-o partidă contând pentru etapa a XV-a a Ligii I.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×